Alegerile locale par pentru partidele romanesti mult mai importante decat cele parlamentare. Cel putin asta este impresia pe care ti-o lasa modul in care au fost desemnati candatii fiecarei formatiuni politice. Numai nume grele. Nu exista nicio certitudine ca in rezerva de cadre exista suficiente personalitati care sa intre in batalia pentru Parlamentul Romaniei. Se pleaca insa de la premisa ca, odata castigate alegerile locale, automat vor fi castigate si cele parlamentare.
Strategiile electorale din acest an sunt, fara indoiala, unele dintre cele mai ciudate, dar si nemaiintalnite pana acum in politica romaneasca. Ceea ce ar putea duce la concluzia ca au fost epuizate toate solutiile, sau ca strategii se afla intr-o cumplita criza de imaginatie. Mai inseamna si ca actuala clasa politica este ea insasi o clasa politica epuizata, uzata, aflata in pragul casarii. Este greu de inchipuit ca un politician pursange ar accepta, dupa ani de zile de parlamentarism si ministeriat sa accepte sa candideze pentru un umil post de primar intr-un oras provincial, chiar si in Capitala.
Cunoscuta rotatie a cadrelor, promovoata de regimul comunist, nu poate fi nici ea o explicatie pentru actuala degringolada politica. Doar si pentru simplul fapt ca o astfel de procedura este ea insasi umilitoare, fiindca nu respecta un principiu de fond al actiunii politice: cel al ascensiunii in partid pe fondul eforturilor si calitatilor celor implicati.
Modul in care au fost insa desemnati candidatii principalelor fortelor politice mai arata si ca in interiorul acestora democratia de partid a incetat sa mai existe si ca toata lumea executa un ordin.
Uzura clasei politice, la varf, ar putea fi efectul satietatii: toti cei implicati sau cam saturat sa faca politica de perspectiva dupa ce si-au burdusit camarile.